Zilele trecute am citit pe un blog despre un parfum care, zicea autorul blogului, miroase exact asa cum si-ar fi imaginat el ca ca miroase in paradis. M-am intrebat cat de mirific ar fi putut parfumul acela sa miroasa, incat sa te duca cu gandul la asa ceva. Eu nu stiu niciun parfum care sa ma fascineze atat de tare. Asa ca, m-am gandit la toate aromele pe care le-am simtit si care mi-au indus o stare de extaz, de rai. M-am gandit cum miroase paradisul. Am simtit mirosul brizei marine, intr-o plimbare in apus de soare pe malul marii. Am simtit iarba proaspat taiata, intr-o dupa amiaza calda de vara. Prajitura cu caise a mamei. Zapada rece, cu miros de poveste, intr-o zi la sanius. Ceaiul cu scortisoara, baut intr-o seara calda in fata semineului. M-a incantat mirosul nisipului care mi se prinde in par cand merg la plaja. Am mirosit un intreg camp cu flori. Si o ploaie calmanta, dupa o zi torida. Am simtit mirosul veseliei. Si al momentelor placute. Am inteles cum miroase in paradis. E un miros fantastic, care nu poate fi pus intr-o sticluta. Niciodata. Il poti gasi doar la tine in suflet.