Ma dezobisnuiesc greu de oameni.. Ma dezobisnuiesc greu de obiceiurile lor, fie ele oricat de dragute sau enervante, pentru ca ele fac parte din ei si ei fac parte, intr-un fel sau altul, din mine. Uit greu si mi se face dor. Imi e greu sa renunt la oameni, si sunt constienta ca asta e de cele mai multe ori un defect. Am obosit, m-am saturat sa schimb oameni, sa ma plictisesc de ei sau pur si simplu sa plece. Pentru ca oamenii au prostul obicei sa plece, sau sa se schimbe - ei o numesc maturizare.. Iti dau exact atata timp cat sa te obisnuiesti cu ei si apoi dispar. Si cum in general asta e considerat un lucru firesc, nimeni nu sta prea mult pe ganduri cand se intampla. Dar eu nu sunt buna la despartiri, si nu e vorba de despartirile alea cu "adio, nu o sa ne mai vedem niciodata", ci de alea care se intampla treptat. Eu vreau oamenii langa mine, cat mai multi, fara sa-i schimb.. pentru ca oamenii se pierd, nu se inlocuiesc. Eu va zambesc cand ne intalnim intamplator pe strada peste ani, pentru ca sunt secrete de demult, versuri urlate impreuna in seri zgomotoase pe strazi straine, departe departe, nume ramase scrise pe bancile liceului si promisiuni copilaresti sau poate doar franturi de emotii care ne leaga, si eu uit greu si mi se face dor.. Nu va mai maturizati atat ca o sa ajungeti singuri, batrani si incruntati!